8 locuri incredibile din Europa, de care probabil nu ai auzit pana acum!




     Lumea este plina de locuri incredibile de care nici nu stiai ca exista, iar dacă iubești călătoriile și ești de părere că ai văzut deja tot ce era important în Europa, ți-am pregătit o listă cu 8 locuri incredibile care te vor cuceri.



1. Alberobello, Italia

     Alberobello, la città dei trulli, este un orasel pitoresc din provincia Bari, diferit si destul de putin cunoscut turistilor. Este faimos atat pentru forma deosebita a caselor cat si pentru ingeniozitatea cu care au fost construite ceea ce i-a adus un binemeritat loc pe lista monumentelor UNESCO. Casele poarta numele de trulli, termen ce vine din latinul turris si inseamna cupola si sunt construite din piatra, evident, insa la ridicarea lor nu s-a folosit ciment, mortar, chirpici sau vreun compus care sa lege bolovanii pusi unul peste altul, intr-o dezordine controlata. O plimbare pe străduţele întortochiate când la deal, când la vale din Alberobello te poartă parcă într-o altă lume unde la fiecare pas eşti îmbiat de fel de fel de meşteşugari, artizani şi vânzători care mai de care mai binevoitor şi mândru de ce are să îţi ofere.

Rezerva acum vacanta ta in Italia: https://goo.gl/QhSQfZ





2. Lofoten, Norvegia

      Localizate in apele tulburi ale Marii Norvegiei, dincolo de Cercul Polar, insulele Lofoten sunt inconjurate de munti maiestuosi, fiorduri adanci si plaje intinse, peisaj care descrie cel mai bine sintagma "Raiul pe Pamant". Cu o istorie ce isi extrage seva inca din perioada vikinga, aceste insule care la prima vedere ar parea ostile activitatilor omenesti, gazduiesc galagioase si colorate sate pescaresti. Îndeletnicirea principală a localnicilor este pescuitul de cod, activitate ce le ocupă prima jumătate a anului. A doua sursă de venit este activitatea turistică, deoarece norvegienii din sud prefer să îşi petreacă vacanţa în Lofoten.

Vrei sa vizitezi Norvegia? Rezeerva aici: https://goo.gl/ghC8fG 






3. Insula Kizhi, Rusia

      Situată în Republica Karelia, pe malurile Lacului Onega, Rusia, Insula Kizhi este astăzi un veritabil muzeu în aer liber, locul în care sunt conservate mai multe clădiri de însemnătate istorică. Regiunea deţine peste 80 de monumente de arhitectură din lemn, capele şi case vechi, mori de vânt, hambare şi multe alte obiecte ce au fost utilizate de locuitori în activităţile zilnice. In 1950, zeci de cladiri istorice din lemn au fost mutate pe insula din diverse parti ale Kareliei in scopul conservarii acestora, iar cea mai renumita este Pogost Kizhi, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
In timpul celor 40 de ani de existenta ai muzeului, acest obiect popular al turismului cultural rusesc si international a prezentat arhitectura traditionala din lemn, precum si cultura materiala si spirituala a popoarelor care traiesc in Karelia - vepsiani, karelieni si rusi.

Descopera toate circuitele din Rusia: https://goo.gl/z3xy4Z




4. Meteora, Grecia

       Meteora este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. De peste 600 de ani traditia ortodoxa este dusa mai departe la Meteora, prin cele 6 manastiri de aici, construite pe piloni din piatră naturală: Sfanta Manastire a Marelui Meteor, Manastirea Varlaam, Manastirea Sfiintei Treimi, Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsas, Manastirea Sfantul Stefan si Manastirea Roussano, acestea din urma fiind ultimele manastiri care acum inca mai sunt locuite de calugari.

Rezerva acum vacanta ta in Grecia: https://goo.gl/gSfcyY







5. Dinant, Belgia

      La aproximativ 75 de km de Bruxelles, in regiunea, Ardennes, se afla orasul Dinant, situat pe malul fluviului Meuse. Oraşul saxofoanelor, aşa cum a ajuns cunoscut Dinant, este locul de naştere al creatorului acestui instrument muzical, Adolphe Sax, cel care a trăit aici între 1814 şi 1832. Străzile din Dinant sunt ornate cu saxofoane, evenimentele culturale şi muzicale sunt la ordinea zilei iar saxofonul este prezent la fiecare pas.
În Dinant este frumos să te plimbi pur și simplu pe străduțele înguste. Această activitate este extrem de relaxantă și s-ar putea să-ți faci noi prieteni. Locuitorii sunt foarte prietenoși și deseori îi întâmpină pe turiști cu un salut călduros. Dacă ajungi în regiune trebuie să vizitezi neaparat Cetatea Dinant. Aflată pe o stâncă, la mai bine de 100 de metri deasupra Râului Meuse, cetatea oferă priveliști spectaculoase ale orașului și împrejurimilor.

Rezerva aici vacanta ta: https://goo.gl/hL4q5p








6. Kylemore Abbey, Irlanda

       Asezata in mijlocul regiunii Connemara si tronand peste Lacul Pollacapul, Manastirea Kylemore (Kylemore Abbey) gazduieste una dintre cele mai vechi congregatii de maicute benedictine. Manastirea avand ca fundal Muntele Twelve Bens, are o frumoasa casa parohiala ridicata chiar pe malul lacului. Calugaritele benedictine se ocupa de gestionarea proprietatii, invitand turistii sa simta pe pielea lor spiritul victorian, vizitand cladirile restaurate, manastirea gotica si casutele gradinarilor.
Incepand cu anul 1999, Gradina Kylemore Abbe a intrat intr-un proces complex de renovare, care continua si in ziua de azi. Obiectivul este sa isi recapete notorietatea de odinioara. Gradina delimitata de ziduri inalte gazduieste exclusiv plante care cresteau in epoca victoriana. Frumusetea acestui spatiu verde este data de proximitatea lui: muntii Connemara. Ierburile aromatice si legumele care cresc aici sunt folosite in restaurantele si ceainariile din Kylemore.

Rezerva acum un circuit in Irlanda: https://goo.gl/UjHkUH






7. Ronda, Spania

      Situat intr-un loc fermecator, pe marginea unei pante abrupte, Ronda este un oras vechi in centrul provinciei Malaga. Orasul are doua parti. La Ciudad este zona veche a Rondei, cu case albe, stradute inguste si influenta arabeasca, in timp ce El Mercadillo este zona mai noua a orasului, cu o puternica influenta spaniola, lucru demonstrat de arhitectura constructiilor din zona. Ronda este orasul podurilor. Sunt 3 in total, inalte cat toate zilele. Ele fac punte intre zonele orasului, separate de canioane adanci care iti taie respiratia. Puente Nuevo este este cel mai mare dintre cele trei poduri care traversează orașul și principalul punct de atracție. Înalt de aproximativ 100 de metri, Puente Nuevo desparte orașul vechi de cel nou și nu cred că greșesc dacă spun că este și cel mai frumos loc din Ronda.

Vrei sa vizitezi Spania? Rezerva unul dintre circuitele noastre: https://goo.gl/sDCp3M






8. Insula Skye, Scotia

      Insula Skye, situată în largul coastei de vest a Scoţiei continentale, este cea mai mare şi mai cunoscuta insula din arhipelagul Inner Hebrides. Menţionata uneori în poeziile şi cântecele galeze ca Insula Incetosata, Skye este renumita pentru frumuseţea sa naturală, istorie şi fauna sălbatica. Conectat la podisul continentului, această frumoasă parte a Hebridei este un amestec sălbatic și romantic de peisaje montane și văi verzi, peșteri și glenuri atrăgătoare, cascade magnifice și plaje nisipoase - toate înghesuiți într-o insulă de doar 50 de mile și 4 15 m lățime. În plus față de adăposturile adânci și satele ciudate, insula găzduiește rămășițele pădurilor de stejar primare, precum și o abundență a faunei sălbatice, inclusiv vidrele, sigiliile și aproximativ 200 de specii de păsări.

Descopera toate circuitele pentru Scotia: https://goo.gl/UjHkUH









      Agentia Amaryllis Tour iti propune o serie de circuite complexe , pe care le puteti rezerva de pe site-ul nostru.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Grecia -Continent si Insule

Bordeaux sau de ce am ales capitala vinului

Valencia, escapada de weekend....