Postări

Se afișează postări din august, 2019

Cele mai frumoase 5 castele din România

Imagine
Romania este, fara indoiala, una dintre cele mai frumoase tari din Europa si din lume, iar atunci cand vine vorba despre taramuri de basm, tara noastra se afla la loc de cinste nu numai datorita peisajelor, ci si castelelor noastre renumite.  1. Castelul Peleș din Sinaia, județul Prahova În inima României, turiştii pot admira un obiectiv care pare desprins din basme. Este vorba despre Castelul Peleş, care atrage ca un magnet drumeţi din toate colţurile lumii, fermecaţi de frumuseţea acestuia. Castelul Peleş se găseşte în staţiunea montană Sinaia şi reprezintă reşedinţa de vară a regelui Carol I. Castelul Peleş este şi unul dintre cele mai importante atracţii turistice de pe Valea Prahovei, care se găseşte într-un loc montan spectaculos, în care turiştii pot să respire un aer curat de munte. În total, Castelul Peleş are aproximativ 170 de camere şi peste 30 de băi, însă doar 35 % din suprafaţa sa poate fi vizitată. Printre sălile şi camerele pe care nu trebuie să le rataţi da

Maldive – raiul îndrăgostiților, unde trebuie să ajungi o dată-n viață

Imagine
 Maldive este o destinatie exotica unica, cu peisaje superbe, o alegere minunata pentru o vacanta de vis, unde te poti relaxa cu adevarat, departe de zgomot, de agitatie si de stres, o destinatie romantica unde te poti regasi pe tine si pe cel de langa tine. Unde mai pui că are cele mai frumoase plaje din lume și cele mai luxoase hoteluri și, da, trebuie, văzute o dată-n viață. Maldive te poarta cu gandul spre paradis, cu plajele sale cu nisip alb, cu lagunele sale turcoaz, cu rezervatiile recifelor de corali lucrate artistic de mana uimitoare a naturii, cu splendidul mosaic de pesti multicolori, cu apusurile spectaculoase, care iti taie respiratia, este intr-adevar o alegere minunata pentru o vacanta de vis. Singura descriere care s-ar potrivi acestui grup de insule luxuriante, fiecare cu propriul recif de corali lucrat artistic de mana uimitoare a naturii si lagune de peruzea, plutind in idilicul Ocean Indian, este “Raiul pe pamant”. Aici corpul se intareste prin s

Top 5 plaje de poveste pentru vacanta ta in 2019

Imagine
CELE MAI FRUMOASE PLAJE DIN EUROPA  N-ai ales inca locul unde sa pleci in vacanta de vara? Afla care sunt cele mai spectaculoase destinatii de plaja de vazut in Europa, in 2019. 1. Palma De Mallorca - Spania Daca anul acesta te-ai hotarat sa-ti faci vacanta de vara in Mallorca, te poti considera de pe acum norocos. In orice directie te-ai decide sa o iei dimineata, ai toate sansele sa dai peste o mica plaja inconjurata de padurile de pin , cu nisip fin si apa limpede! Cea mai mare insula a Spaniei, si una dintre cele mai renumite destinatii de vacanta, Mallorca este situata in Marea Mediterana. Mallorca este insula contrastelor puternic evidentiate. De aceea, daca iti place sa mergi in locuri aglomerate unde iti poti face prieteni noi pentru tot restul vietii, atunci, cel mai bine este sa apuci spre partea de sud a insulei. Daca insa esti tipul turistului neinfricat, care tanjeste sa cucereasca varfuri noi si sa descopere peisaje idilice, atunci fa-ti timp sa explorez

Vacante care te vor face să iubești România!

Imagine
Cu fiecare loc pe care îl descopări din România , realizezi cât de fericiți trebuie să fim noi, românii, cu o țară pe care natura a înzestrat-o cu atât de multe frumuseți. DRUMUL SPRE SATUL CARE ”ATINGE” CERUL Măgura - un sat mai izolat,dar  fermecator Satul este situat între Piatra Craiului și Bucegi, la 1000 de metri altitudine și, de oriunde ai privi, ai sentimentul că te afli pe acoperișul lumii și că raiul pe pământ chiar există.Din zonă se poate porni spre Cetatea Râșnov ori Castelul Bran, dar mai ales te poti bucura de Parcul National Piatra Craiului , pornind spre Cheile Zărneştilor, Peștera Dâmbovicioara și Marele Grohotiș. Magura este un sat destul de izolat cu case rasfirate pe dealurile si pasunile din zona.Peisajul este deosebit si este minunat sa stai sa admiri crestele inzapezite ale muntilor.Este foarte multa liniste in acest sat, la tot pasul puteti auzi ciripituri si triluri de pasarele. Aici puteti uita de grijile zilnice, mai ales ca nu prea est