India - intre mit si realitate!



      Cand am hotarat sa vizitez India am plecat cu un singur gand in minte cat si in suflet: ori imi place ori va fi o experienta nefericita. Asa am auzit peste tot in jurul meu, nu exista cale de mijloc, ci doar alb sau negru.
     Cu bagajele pregatite m-am imbarcat pe zborul pe Delhi cu compania Qatar. Am aterizat noaptea la 02:35 iar partenerul local ne-a intampinat zambitor si cu ghirlande de pus la gat. Aeroportul Indira Gandhi este unul foarte aglomerat dar iti permite astfel sa iti acorzi timp pentru a studia localnicii.
      Cazarea s-a efectuat la un altfel de 5* in Delhi, la fel ca in toate orasele in care am innoptat.
   In prima zi am vizitat Qutb Minar cel mai inalt turn de piatra din India, Poarta Indiei, Palatul Parlamentului si Casa Prezidentiala, intr-un cadru frumos cu bulevarde largi frumos amenajate. Am facut o incursiune si in Old Delhi ca sa vedem cum traiesc adevaratii indieni conform spuselor ghidului nostru. In Delhi regasim a doua aglomeratie urbana a Indiei, dupa Mumbay fiind centrul politic, administrativ si juridic al Indiei.
  Incursiunea in India ne-a purtat mai departe in Agra pentru a admira minunatul Fort Agra dar mai ales spectaculosul Taj Mahal. Nici o vizita in India nu este completa fara vizitarea spectaculosului templu al iubirii, declarat una dintre cele 7 minunii ale lumii noi. Templul a fost construit de catre Morgulul Shah Jahan pentru sotia sa Munitaz Mahal.
  Dincolo de Taj Mahal, India poseda nenumarate obiective turistice mai putin cunoscute dar care merita vizitate: monumentul Fatehpur Sikri din Jaipur, considerat copia fidela a moscheei din Mecca, Pink City (orasul roz), Hawa Mahal (orasul Vanturilor) a carui fatada simbolizeaza coroana zeitei Krishana si care permitea doamnelor din familia regala sa priveasca viata de zi cu zi a Jaipurului de pe geam, fara insa a fi si ele vazute.
   Nu trebuie ratata vizita la Fortul Amber la care se poate ajunge fie calare pe elefant fie cu un jeep. Sustinem un turism sanatos de aceea recomandarea noastra este sa optati pentru varianta cu jeep, astfel incat sa nu incurajam chinuirea animalelor.
  Ce dorim sa subliniem este ca India are nenumarate obiective mai mult sau mai putin cunoscute, dar foarte bine puse in valoare cu o curatenie desavarsita.
  Mancarea indiana este destul de picanta dar consideram ca oricare dintre noi poate sa isi gaseasca ceva pe gustul sau intrucat in hoteluri si restaurante veti intalni mancare pentru turisti de diferite nationalitati. Cazarea in special daca optati pentru hotel de 4* si 5* va fi de exceptie si veti beneficia de tot confortul si de curatenia sporita.
   Atata timp cat veti alege varianta de a vizita India prin intermediul unei agentii de turism si  cu un partener local de incredere, experienta va fi garantat una desavarsita ce va va ramane mereu in suflet.
  Dragi calatori, va recomandam asadar sa vizitati incredibila Indie si sa va placa cel putin atat cat ne-a placut noua!















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bordeaux sau de ce am ales capitala vinului

Valencia, escapada de weekend....

Grecia -Continent si Insule